Lumina Iubirii

Iubește-mă, cât mai e timp,
Nu vreau să te las pradă iernii,
Crudul anotimp care îngheață
Zâmbete pe orice față;

Șterge-ți din lacrimi,
Stai departe de patimi
Căci fericirea nu înflorește 
Acolo unde buruiana urii crește.

Vreau să trăim ca-ntr-o poveste
În care zboară păsări măiestre
Pe cerul de opal,
Să facem din ireal real;

Hai să aprindem flacăra dorinței,
Să bem din vinul pocăinței
Apoi să îngenunchem la Crucea lui Iisus,
Să Îi cerem iertare și îndurare;

Datorită Lui soarele răsare
În zori, pe albastra zare,
Luna de argint și stelele strălucitoare
Ne veghează somnul nopții în tăcere;

Când iubești cu putere
Orice suferință piere,
Visele nu se transformă în himere,
Nu mai există frontiere
Nici bariere de trecut.

Iubește-mă, căci te iubesc prea mult,
Iartă-mă, căci te-am iertat demult,
Nu mă judeca, nu mă condamna,
Nu te-am judecat, nu te voi judeca;

Deschide-ți inima,
Lasă Lumina Iubirii să pătrundă în ea,
Vei vedea că viața ți se va schimba,
Nu ți se va mai părea atât de grea!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii