Și iar...

Și iar plouă, apoi ninge,
Lumina se stinge dintr-o dat',
Vântul n-a împrăștiat norii,
Cocorii sunt departe,
Vulturii stau la pândă;
Un om de zăpadă vrea să vândă
O lacrimă de gheață,
Dar nu-i nimeni în piață.
Ce viață tristă... !
Nimic nu rezistă o veșnicie.
Timpul cere simbrie,
Nicio melodie nouă n-am mai auzit 
De când privighetorile
Și-au părăsit cuiburile.
Din cluburile de noapte răsună
Ecou de muzică nebună,
S-a mai rupt o strună de vioară
De când e frig și ceață afără;
Și iar mi se face dor de primăvară
Când văd păduri cu frunza rară,
Pomi dezbrăcați 
Și oameni supărați, 
Împovărați de griji;
Și strig cu voce tare
Că vreau să fie soare,
Mă rog la Dumnezeu
Să aibă grijă de sufletul meu
Și de lumea întreagă
Care trebuie să înțeleagă
Că doar dragostea este
Zâna bună din poveste
Care te-ajută să urci
Pe creste înalte de munți,
Să fii aproape de îngeri și de sfinți.


Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii