miercuri, 8 mai 2019

Slăvit să fie Dumnezeu!

Azi dimineață
am pus tristețea
într-o pungă cu gheață,
am cules câteva fire 
de izmă creață,
m-am spălat 
cu roua florilor pe față,
m-am îmbrăcat 
în straie de sărbătoare
și am pornit 
cu ranița-n spinare
ca un soldat cu inima mare
în căutare de raze aurii 
de soare;
La poalele unui munte 
de suspine
mi-am golit buzunarele
pline de lacrimi,
am tăiat durerea-n bucăți
și-am pus-o-ntre niște scaieți
care crescuseră 
lângă un copac
pe care se-agățaseră 
câțiva bureți.
La prânz, 
am încălecat pe-un mânz
și am pornit 
pe-un drum necunoscut;
dup-un minut
a început să plouă,
m-am învârtit în cerc 
până la ora două
când am văzut 
că cineva se-apropia
de granița mea 
dintre vis și realitate;
Un înger cu aripi colorate
m-a mângâiat pe spate
și mi-a șoptit la ureche
să merg mai departe,
să-mi văd de viața mea,
să fac ce-mi spune inima,
că el mă va ajuta mereu;
M-am închinat,
i-am mulțumit lui Dumnezeu
Stăpânul sufletului meu,
L-am rugat să-mi fie-alături
în orice ceas greu;
Când am privit în sus, 
un curcubeu
acoperea întreaga zare,
se făcuse lumină 
până la margini de hotare,
universu-mi întunecat 
prindea culoare;
Slăvit să fie 
 
Împăratul tuturor,
Apărător și Salvator, 
Biruitor, Mântuitor!
Iertate să fie 
gândurile noastre necurate,
greșeli și păcate,
acum și pururea,
și-n vecii vecilor, Amin!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii

miercuri, 1 mai 2019

Paharul Fericirii

Iubesc primăverile cu fluturi și cu flori,
Îi iubesc pe poeți, pe cantautori,
Pe toți cei care lasă în urma lor
Ceva frumos.

Iubesc glasul duios al ciocârliei,
Ador parfumul intens al iasomiei,
Îmi place să admir verdele câmpiei
Și frunza de trifoi.

Iubesc cântecul de pițigoi
Și stropii calzi de ploi de vară,
Iubesc struna de vioară
Care nu se rupe
Când vulcanul iubirii erupe.

Iubesc natura, îl iubesc pe Dumnezeu
Care m-ajută în ceasul greu,
Iubesc oamenii cu sufletul curat
Care se roagă pentru semeni neîncetat.

Hristos a Înviat!
Fie-I numele binecuvântat
Acum și pururea
Și în vecii vecilor, Amin!

Paharul Fericirii mi-este plin,
Nu beau nici bere, nici vin,
Beau Apă vie tot mereu
Din izvoarele binecuvântate
Ale Lui Dumnezeu.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii

joi, 14 februarie 2019

Pe jumătate

Atâta iubire se împrăștie în jur
Adeseori, pe jumatate!
Când e vorba de fapte,
Puțini oameni țin minte 
Ce înseamnă să iubești cu adevărat,
Cu sufletul curat, cu inima deschisă!
Multe perechi de îndrăgostiți
Ajung pe ruta interzisă 
Care duce spre uitare sau spre ură,
Plictiseala îi calcă pe bătătură pe mulți 
Când umblă desculți pe terenuri minate.

Atâta iubire se împrăștie pe jumătate
Doar în zile de sărbătoare!
În rest e tăcere ca de mormânt,
E rece orice așternut,
Sărutul din zori are gust amar,
Cel de la miezul nopții 
Nu e trecut în niciun calendar;
Așadar... Luați aminte!
Iubirea pură nu are măsură,
Nu se poate cumpăra de pe tarla,
Nu se poate compara cu nimic.

Iubirea profundă aduce cu ea 
O undă puternică de fericire
Care învăluie sufletul și inima,
Prinzi aripi, simți că poți zbura,
Că poți atinge cerul,
Devii stăpânul timpului
Si-al universului pe care îl clădești
Atunci când iubești și ești iubit la fel;
Restul... sunt povești, telenovele,
Iubiri care depind de lovele!

Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii