Copaci cu ramuri desfrunzite
Se leagănă în șuierat de vânt,
Niciun cuvânt nu se aude
De când iarna a sosit,
Soarele nu mi-a mai ieșit în cale
Să îi spun Bine-ai venit;
Tâmplele mi-au albit de-atâta supărare,
Zăpada-mi scârțâie sub picioare,
Nu mă mai dau ca-n vise în balansoare
Pe țărmuri liniștite de mare,
Nu mai fac demult cu mâna la vapoare;
Nu mai folosesc piper nici sare
În niciun fel de mâncare,
Nu vreau să plec peste hotare
Nici să stau sub o umbrelă mare
Să spun că prezentul nu mă doare...
Nu-mi arde de nicio sărbătoare!
Când se apropie Crăciunul
Și Taifunul tristeții e aproape,
Inima-mi se scaldă în ape tulburi,
Aștern pe foi diverse gânduri,
Rânduri peste rânduri pun
În bradul verde până-n seara de Ajun.
Sufletul meu bun suferă uneori
Din cauza unor actori amatori nepăsători
Care cred că iubirea este
Doar un cuvânt dintr-o poveste ireală;
Și iar se înegrește o coală albă de hârtie
Când pe pământ nu-i pace și armonie
În clipa când se naște-o poezie;
Și iar se stinge o făclie
Dintr-o inimă frumoasă, vie,
Cerul se întunecă dintr-o dată
Și începe să plouă cu tăciuni
Peste oamenii haini
Și peste trandafirii plini de spini.
Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii
Se leagănă în șuierat de vânt,
Niciun cuvânt nu se aude
De când iarna a sosit,
Soarele nu mi-a mai ieșit în cale
Să îi spun Bine-ai venit;
Tâmplele mi-au albit de-atâta supărare,
Zăpada-mi scârțâie sub picioare,
Nu mă mai dau ca-n vise în balansoare
Pe țărmuri liniștite de mare,
Nu mai fac demult cu mâna la vapoare;
Nu mai folosesc piper nici sare
În niciun fel de mâncare,
Nu vreau să plec peste hotare
Nici să stau sub o umbrelă mare
Să spun că prezentul nu mă doare...
Nu-mi arde de nicio sărbătoare!
Când se apropie Crăciunul
Și Taifunul tristeții e aproape,
Inima-mi se scaldă în ape tulburi,
Aștern pe foi diverse gânduri,
Rânduri peste rânduri pun
În bradul verde până-n seara de Ajun.
Sufletul meu bun suferă uneori
Din cauza unor actori amatori nepăsători
Care cred că iubirea este
Doar un cuvânt dintr-o poveste ireală;
Și iar se înegrește o coală albă de hârtie
Când pe pământ nu-i pace și armonie
În clipa când se naște-o poezie;
Și iar se stinge o făclie
Dintr-o inimă frumoasă, vie,
Cerul se întunecă dintr-o dată
Și începe să plouă cu tăciuni
Peste oamenii haini
Și peste trandafirii plini de spini.
Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu