Pe bolta-ntunecată
Apare câteodată luna;
I s-a micșorat puțin cununa
De când a plouat cu stele de gheață
În prima noapte a lui Decembrie,
Și-ntr-o marți de dimineață.
Omătul s-a așternut ca un covor
În a mea ogradă și-n fiecare colțișor
Al inimii mele cuprinse de dor.
Vântul suflă încetișor
Ca un bătrâior istovit lihnit de foame;
Moș Crăciun doarme
Lângă coșulețu-i plin cu poame,
Poștașul nu a venit de câteva zile,
Dar am pile la îngerași,
Căci sunt ai iubirii slujbași.
Abia aștept să primesc vești
De la iubitul meu
Care-i plecat în turneu!
I-am trimis scrisoare
Într-o zi frumoasă de sărbătoare
Când soarele-mi zâmbea
De pe albastra zare.
Privesc pe geam
Cum ninge fără încetare;
Îmi fuge gândul la un țărm de mare
Plin de pescăruși;
Visez cu ochii deschiși
Că deschid uși ferecate,
Beau Apă Vie din izvoare fermecate...
Clopotul Fericirii bate în fiecare minut
De când la pieptu-mi s-a cuibărit
Un fior intens, nemaiîntâlnit;
Te iubesc, iubire!
Tu-mi dai aripi de zbor și plutire;
Datorită ție, nu-mi ies din fire niciodat',
Drumul vieții mele e pavat cu flori,
Pe cerul din lumea-mi de poveste
Nu există pături negre de nori;
Universul mi-e plin de culori minunate
De când mi-ai apărut în cale
Ca o Oază de bucurie și de libertate,
Iubire care mă ferești de moarte!
Autor ✍ Crisastemis
Din Volumul - Lumina Iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu